Apocalipsa 13 - Sfarsitul libertatii umane

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom incerca sa patrundem impreuna in tainele descifrarii capitolului al 13-lea din Cartea Apocalipsei, cautand sa demonstram implinirea a cel putin trei sferturi din proorocirea Sfantului Ioan Teologul. Daca faptul ca traim deja Apocalipsa, pare acum, oarecum greu de acceptat pentru dumneavoastra, inarmati-va cu rabdare spre a putea judeca singuri, in functie de marturiile ce se vor aduce, care este adevarul.

Dar sa incepem prin cercetarea Scripturii. Cartea Apocalipsei Sfantului Ioan, capitolul 13, ne spune: catre ultimele zile ale omenirii se va ridica o Fiara care va stapani:

"... peste toata semintia si poporul si limba si neamul. Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui junghiat. (Apoc. 13:8)".

Citim apoi mai departe:

"Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei sau numarul fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este 666. ".

Cum trebuie intelese aceste lucruri ? Sunt oare alegorice, sunt oare simboluri ? Sau sunt relatari ale evenimentelor din vremurile de pe urma ?

Un vestit monah atonit, unul dintre ultimii "giganti" care ne-au parasit in ultima vreme, painte inzestrat cu darul inaintevederii - este vorba despre cuviosul Paisie Aghioratul (+1994) - spunea: "astazi, a citi cineva proorociile este ca si cum ar lectura ziarul, asa de clar sunt scrise" ¹ . Apoi continua: "Este insa nevoie de multa atentie si de minte limpede, luminata, pentru a putea deslusi semnele vremurilor, deoarece toate acestea se fac in asa fel incat sa nu le poata pricepe cei ce nu se ingrijesc de curatirea inimii lor, avand lesne drept rezultat amagirea. (...) Cine se asteapta ca lucrurile sa se petreaca printr-o minune, apoi acela se amageste, deoarece nu s-a ingrijit sa intre in duhul Scripturilor" ... ² .

Asadar, pentru o buna intelegere, trebuie sa studiem cu atentie Scriptura, dar sa avem si cunostinta despre mersul general al evenimentelor in societatea umana, cautand sa aflam relatiile dintre realitate si profetie.

Lectura deci spune clar: in ultimele zile va fi instaurat un regim totalitar:

• mondial
• cu un control economic absolut asupra intregii omeniri
• si cu un sistem extrem de eficient de control asupra identitatii tutoror fiintelor umane, bazat pe "marcarea" cu numarul 666.

Ca profetia deja a inceput sa se implineasca, ramane sa vedem impreuna, cercetand aparitia, dezvoltarea si tendintele de evolutie viitoare ale unui sistem economic ce prezinta toate caracteristicile descrise mai sus si care acum este in plina desfasurare in majoritatea tarilor lumii.

Pentru a putea intelege insa toate aspectele sale, vom preciza schematic care sunt principalii termeni pe care ii vom intalini pe parcursul expunerii noastre si ce relatie exista intre ei.

Acesti termeni sunt:

• bar code
• cartela telefonica
• retea computerizata de supraveghere

Toate aceste elemente alcatuiesc impreuna un sistem ce indeplineste cu precizie cele trei conditii de mai inainte: este aplicat la scara planetara, detine control asupra activitatii economice mondiale si constituie o modalitate unica si perfecta de identificare a tutoror locuitorilor planetei.

Sa vedem acum impreuna ce inseamna fiecare dintre acesti trei termeni, dumneavoastra incercand a-i identifica in viata de toate zilele.

Bar Code

Bar Code (cod barat) este un sistem de codificare numerica alcatuit dintr-o secventa de linii verticale de grosimi variate, secventa care se aplica azi in mod curent pe toate produsele comerciale. Care este scopul sau ? Motivul crearii unui astfel de sistem este dorinta de a detine controlul absolut asupra datelor privind orice productie economica. De pilda, daca o companie scoate pe piata un nou articol comercial, pentru a avea permisiunea de punere in vanzare trebuie sa solicite unui for international alocarea unui numar unic care caracterizeaza articolul respectiv. Numarul este codificat intr-un sistem de bare (bar code) si se aplica sub forma de eticheta. Astfel, in toata lumea, acest produs economic va fi singurul care detine acel cod, neputand fi confundat cu un altul.

Liniile verticale ale codului barat sunt apoi citite (de pilda, la un magazin) cu ajutorul unui sistem optic - un creion electronic (light pen) - care descifreaza secventa de linii transformand-o intr-o secventa numerica. Astfel, in memoria computerului care face citirea, fiecarei perechi de linii ii corespunde o anumita cifra, citindu-se deci codul articolului comercial respectiv. Cu acest cod, recunoscandu-l in baza de date (deci recunoscandu-l ca existent in depozitul magazinului), computerul poate face mai apoi diverse operatii economice: scadere din depozit, calcularea costului, bilant de plata, etc.

Sistemul bar code a aparut in SUA la inceputul anilor 1970, fiind aplicat initial in citirea rapida a codurilor inscrise pe marile containere de pe vagoanele de trenurilor de marfa. Pentru imensul sau avantaj economic, sistemul a fost apoi generalizat la toate produsele comerciale.

Vazand posibilitatile nelimitate de supraveghere a intregii economii mondiale prin intermediul noului sistem de codificare, cei interesati de avantajul acestei puteri au cautat a infiinta un centru international economic pentru stocarea informationala a datelor economice globale, impunand treptat ca obligativitate, in vederea lansarii pe piata aunui nou produs, cererea de alocare a unui cod barat de catre acest centru. Denumirea sa este Uniform Code Council (UCC). Mai tarziu, in 1978, lua nastere in Europa, cu 24000 de membrii fondatori, un consiliu similar denumit European Article Numbering Association (EAN).

Aceste doua organizatii au produs in ultimii ani un intreg evantai de tipuri de codificare barata, pentru diverse aplicatii profesionale. Dintre toate aceste tipuri, doua sunt insa oflosite in mod prioritar si anume cele denumite UPC (Universal Product Code - Cod Universal Produs) si EAN-13 (European Article Numbering = Numerotarea Europeana a Articolellor). In prezent, cele doua tipuri sunt folosite in peste 75 de tari ale lumii, toate datele privind produsele comerciale "marcate" in sistem bar code (date despre tara de origine, despre producator si felul produsului) fiind inregistrate la sediile celor doua organizatii. Schimbul de informatii intre cele doua sisteme este realizat prin adaugarea unui zero la tipul UPC care astfel poate fi citit in sistemul european EAN.

Care este insa implicatia religioasa ? Inca din anii1970, unii crestini americani au demonstrat ca, in sistemul bar code, tipurile UPC-A si EAN-13 detin in mod invariabil, pentru orice produs, trei perechi de linii usor prelungite care se citesc in memoria computerului prin cifra 6. Aceste linii se numesc caractere de siguranta sau bare de protectie (Guard Bars) si servesc la recunoasterea de catre calculator a sistemului bar code. Cu alte cuvinte, la citirea codului, calculatorul detecteaza mai intai prezenta celor trei guard bars (care, decodificate alcatuiesc in mod invariabil, pe toate produsele, numarul 666 !) ³ si apoi, recunoscand aceasta pecete, declansaza citirea codului si efectuare operatiilor econoomice. Puteti verifica singuri faptul ca existenta numarului 666 pe orice produs este o conditie de baza ca aparatul sa poata citi codul, innegrind cu stiloul cele trei guard bars. Scanner-ul nu mai poate recunoaste pecetea si nu efectueaza citirea.

Cartela electronica

Aproape concomitent cu aparitia bar code, pe piata americana se ivea un nou sistem economic, lansat cu marea reclama de companiile comerciale, sistem bazat tocmai pe un nou tip de numerotare codificata ce continea numarul 666. Erau astfel puse in circulatie, pentru prima data, cartelele economice de credit. Desigur, la inceput nu erau deloc electronice, dar contineau un truc ce urma sa pregateasca psihologic populatia pentru etapa urmatoare a planului. Primele cartele de credit, asadar, contineau pe verso o banda neagra, care se putea presupune ca este o banda magnetica pentru citirea automata a codului cartelei la aparatele ATM (Automatic Teller Machines). De fapt, banda neagra era complet nefuntionala, iar elementul de baza al cartelei il constituia u numar de cod (inscris cu cifre zecilame obisnuite, dar in relief) care facea parte din noul sistem de numerotare al persoanelor. Fiecarui posesor i se acorda deci un cod (un numar) unic, iar tranzactia se facea tot birocratic, prin presarea numarului reliefat pe o banala chitanta cu indigo pentru a fi astfel inregistrat "automat" la banca ⁴ . Cu timpul, banda neagra (falsa) a fost inlocuita cu una autentic magnetica, putin mai lata si de culoare brun inchisa, culoare care nu este altceva decat un strat de protectie al benzii, strat de tetroxid de fier care ii confera o rezistenta deosebita.

Desi avantajele acestui sistem economic erau mai mari, totusi populatia a protestat si, prin boicotarea de catre crestini a companiilor comerciale care aplicasera sistemul, s-au inregistrat mari pagube economice. ⁵ . Treptat insa, vigilenta opiniei publice s-a topit si sistemul s-a raspandit rapid in intreaga lume. S-a trecut mai apoi de la cartela de credit la cartela de identitate, prin acordarea unui cod numeric unic fiecarei persoane in vederea identificarii. Cod care, din pacate, contine cifrat tocmai un numar care pentru crestini provoaca mari tulburari de constiinta si a carui acceptare, asa cum vom vedea mai tarziu, reprezinta in mod evident lepadare de Hristos.

Dar sa revenim la cartela electronica. Aceasta cartela este construita din plastic si contine codul numeric personal unic pentru identificarea persoanei respective, cod care poate fi inscris in mai multe moduri: prin scriere reliefata, prin intermediul bar code, codificat pe banda magnetica sau prin intermediul unui microcircuit electronic inglobat in cartela de plastic si denumit microcip sau computer cip . Astfel, pe piata mondiala, exista astazi indeosebi trei mari categorii de cartele electronice.

• Cartele cu bar code

Fiecare cod contine o cantitate de informatii ce descriu identitatea persoanei respective. Informatiile nu pot fi citite cu ochiul liber, ci prin intermediul computerului, ajutat de o anexa optica pentru recunoasterea codului (laser scanner) si un decodificator (bar code decoder).

• Cartele cu banda magnetica

Au pe verso o banda magnetica de culoare bruna. Aceste cartele au ajuns astazi a inmagazina milioane de caractere (mega-bytes) iar saltul uimitor al tehnologiei digitale din ultima vreme permite acum crearea cartelelor magnetice cu capacitate de stocare de peste 1 giga-bytes (un miliard de caractere).

• Cartele cu microcip - smart cards

Cele mai apreciate cartele sunt astazi cartelele electronice inteligente (smart cards), dotate cu un adevarat computer (computer chip). Le cunoastem cutotii, caci un exemplu banal este cartela telefonica. Mica placut metalica de pe cartela nu reprezinta altceva decat contactele exterioare ale microcipului. Este un microcircuit de pirita cu o capacitate cu o capacitate foarte mare de stocare a datelor, capacitate ce poate ajunge pana la 5 giga-bytes (5 miliarde de caractere) la noile cartele de identitate ce urmeaza a fi eliberate in curand, cartele cu utilizare mondiala. In cazul cartelelorde identitate, microcipul contine un cod unic pentru fiecare persoana, cartela urmand a fi intrebuintata in toate activitatile economico-sociale ale individului.

Mai exista si alte tipuri de cartele care sunt realizari mixte ale celor trei modele mai importante descrise pana acum.

Un plan apocaliptic

Dar sa ne intoarcem putin la inceputul anilor 1970.

Adancindu-se cercetarile in spatele afacerii bar code, a fost dat la iveala un plan foarte amanuntit si intins pe o perioada mare de timp, destinat pentru a detine controlul (pe cale computerizata, economica, dar si diplomatica) asupra intregii economii mondiale si asupra libertatii individuale a cetatenilor planetei. Numar locuitorilor planetei fiind relativ limitat (aproximativ 5,5 miliarde) este extrem de simplu ca fiecare sa primeasca pe toata durata vietii un anumit cod numeric ("dotat" cu numarul 666), cod care sa-i reprezinte identitatea si care sa fie inscris pe o cartela economica. Prin acest sistem de identificare nimeni nu va putea face nici cea mai banala tranzactie economica (de pilda cumpararea unui ziar) fara a fi automat inregistrat si controlat permanent printr-un sistem mondial computerizat de prelucrare a datelor.

"Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei" (Apoc. 13:17)

Primul semnal de alarma a fost declansat prin pulicarea cartii The New Money System - 666 de catre dr. Mary S. Relfe. Planul de codificare si de marcare a intregii omeniri a fost astfel dezvaluit ca avand urmatoarele faze:

Faza intai a inceput in 1970 prin codificarea tuturor produselor comerciale. In aceasta operatiune rolul dominant il detine Uniform Code Council (SUA).

Faza a doua a inceput in 1983 prin eliberarea cartelelor de identitate codificate prin sistemele bar code. Rolul major in aceasta etapa il detin guvernele, bancile si companiile de tehnica de varf producatoare de cartele electronice.

Faza a treia consta in codificarea intr-o etapa viitoare a tuturor bunurilor mobile si imobile. (Deja s-a inceput un control al acestora prin introducerea noilor standarde obligatorii de calitate ISO 9000 si Six Sigma).

Asadar, o sclavie electronica mondiala dirijata de o mana de multimilionari, sclavie care realizeaza practic sistemul apocaliptic de pecetluire destinat pregatirii aparitiei pe scena lumii a lui antihrist.

Vedem deci ca cele trei etape sunt aproape de incheiere. Prima a dus la raspandirea pretutindeni in lume a marcarii cu bar code, tipul preferat fiind, evident, EAN-13, unul din cele doua tipuri ce contin in mod evident numarul 666. Se prevede ca pana in anul 2005 EAN-13 sa fie in unica folosinta, tipul UPC-A urmand a fi retras din circulatie ⁶ .

Sa vorbim acum putin despre cea de-a treia etapa, urmand a ne ocupa mai tarziu si mai in amanuntime despre problema sustemului de identitate (etapa a doua).

Faza a treia consta deci in stabilirea unui control absolut asupra intregii productii mondiale. Aici se vede o stransa legatura cu prima etapa, deoarece bar code este aplicat tot in scopul detineriicontrolului economic, desi el oarecum nu ingradeste productia articolelor comerciale. Iata insa ca "stapanitorul acestei lumi" a inspirat celor puternici financiar un nou sistem de restrictionare si conditionare a producerii de bunuri, denumit oficial Programul Internationale al Standardelor de Calitate ISO 900 (International Quality Standards Programe). Este un program care stabileste o stacheta standard pentru produsele de calitate, toate companiile mondiale urmand a se incadra (sau nu) intre limitele sale. Am spune, la prima vedere, ca este spre binele consumatorilor, nestiind ca este un sistem de discriminare economica. Foarte multe societati comerciale modeste ce-si desfasoara activitatea la scara redusa, pe plan local, vor fi fortate sa atinga nivele standard. Daca nu, sunt eliminate de pe piata. Se prevede deja ca pana in anul 2000 nici o companie comerciala sau producator particular sa nu poata produce sau vinde vreun articol fara a primi certificatul ISO 9000 ⁷ . Deja peste 100 de tari au semnat aderarea la sistemul de control al calitatii. Dar cine se afla in spatele acestui program ? Ei bine, aplicarea lui a inceput in Europa la initiativa unei organizatii misterioase denumite Bilderberg (!), cu aproape 125 de membrii fondatori, alesi din oligarhia financiara mondiala ⁸ .

Vedem deci cine sunt cei ce impun initiative "pentru binele omenirii". Daca pana de curand aderarea la ISO 9000 era voluntara, acum incepe sa se impuna obligativitatea obtinerii acestui certificat, iar companiile care nu vor reusi vor fi desriintate. Asadar, comertul "liber", isi pierde complet libertatea. Deja in SUA marile companii care lucreaza in cooperare cu Ministerul Apararii si cu NATO au fost obligate sa accepte standardele ISO 9000, la randul lor neacceptand ca parteneri de afaceri societati ce nu au acest certificat ⁹ .

Ce legatura ar putea avea aceasta cu sistemul apocaliptic economic care se bazeaza oarecum pe impunerea unui numar spre a putea efectua tranzactii comerciale ? Legatura este urmatoarea: guvernul Statelor Unite a anuntat ca pana in anul 2000 toate tranzactiile economice trebuie in mod obligatoriu sa aiba loc prin intermediul serviciului de comert electronic EDI/EC al retelei mondiale computerizate Internet ! In acest scop s-a creat un registru informational ce confine date despre toate companiile mondiale conectate la sistem, registru denumit Centralized Contractor Registration (CCR). Prin urmare, fiecare societate economica va primi... un cod numeric unic denumit TPN (Trading Partner Number) iar cei ce nu vor putea detine acest numar (in urma verificarilor pentru standardul de calitate ISO 9000) nu-si vor putea vinde produsele ¹⁰ .

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Capitolul 1

1.	Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,
2.	Care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut.
3.	Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape.
4.	Ioan, celor şapte Biserici, care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine şi de la cele şapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui,
5.	Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,
6.	Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!
7.	Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.
8.	Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.
9.	Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.
10.	Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă,
11.	Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi trimite celor şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la Laodiceea.
12.	Şi m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine şi, întorcându-mă, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13.	Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.
14.	Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca zăpada, şi ochii Lui, ca para focului.
15.	Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;
16.	În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.
17.	Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
18.	Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.
19.	Scrie, deci, cele ce ai văzut şi cele ce sunt şi cele ce au să fie după acestea.
20.	Taina celor şapte stele, pe care le-ai văzut în dreapta Mea, şi a celor şapte sfeşnice de aur este: Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici, iar sfeşnicele cele şapte sunt şapte Biserici.

Sfantul Grigorie Palama - CrestinOrtodox.ro - Predici la duminicile de peste an | Duminica Infricosatei Judecati

Duminica Infricosatei Judecati

Despre a doua venire a lui Hristos

1. In Duminica trecuta Biserica a facut pomenire despre neasemuita iubire de oameni pe care Dumnezeu ne-o arata noua, prin pilda risipitorului care a fost mantuit. In Duminica de astazi Biserica ne invata despre infricosatoarea judecata viitoare a lui Dumnezeu si despre cum sa ne-o facem la randul ei folositoare, urmand cuvintele proorocilor. Caci spune Scriptura: "Mila si judecata Ta, voi canta Tie, Doamne" [Psalmi 100, 1]; si inca: "O data a grait Dumnezeu, aceste doua lucruri am auzit: ca puterea este a lui Dumnezeu si a Ta, Doamne, este mila; ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui" [Psalmi61, 11]
2. Indurarea si indelunga rabdare preced judecata dumnezeiasca, intrucat Dumnezeu poseda si cuprinde in Sine, mai presus de toate, intreaga virtute, fiind El in acelasi timp si drept si milostiv, caci mila Sa nu se impotriveste judecatii Sale, dupa cuvantul care sta scris: "Nu e bine ca la judecata sa cauti la fata oamenilor" [Pilde 24, 23]. Dumnezeu a impartit cu dreptate fiecarui lucru sorocul sau, randuind vremea de fata pentru milostivire, iar vremea viitoare pentru rasplata. Si din aceasta pricina harul Duhului Sfant a oranduit cele savarsite in Sfanta Biserica in asa fel incat sa cunostem noi ca primim iertare pentru pacatele noastre si sa ne grabim inca din aceasta viata sa dobandim milostivirea cea vesnica, facandu-ne pe noi vrednici de dumnezeiasca iubire de oameni. Pentru ca judecata este lipsita de mila pentru cel ce nu se arata el insusi milostiv.

3. Cu privire la milostivirea cea cu neputinta de zugravit a lui Dumnezeu catre noi, nu demult am vorbit pe indelete; astazi cuvantul nostru va fi despre a doua venire a lui Hristos si despre judecata cea infricosatoare ce se va face atunci, ca si despre cele implinite in chip negrait prin ea: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit..." [I Corinteni2, 9], care intrec si covarsesc nu numai simtirea, ci si mintea si cugetarea omeneasca in afara Duhului Sfant. Caci Dumnezeu este Cel ce le stie pe toate si El are sa judece intreg pamantul, El, Cel ce ne invata pe noi despre acestea, coborand totusi la puterea de intelegere a celor invatati de El, prin cuvinte potrivite si pe masura mintii noastre. Pentru aceasta si tunetul, si norii, si trambita, si tronul Sau, si cele asemanatoare acestora, ne sunt dinainte pomenite si infatisate, desi noi asteptam ceruri noi si pamant nou, dupa cele binevestite de El, caci cele existente acum sunt harazite schimbarii.

4. Daca fie si numai cele graite si infatisate astfel cu pogoramant umplu si intuneca de groaza sufletul celor ce le asculta cu luare aminte cine va [putea] indura atunci plinirea acelor fapte? Ce fel trebuie sa fim noi si cum se cade sa chivernisim sfintenia si cucernicia vietii noastre, asteptand venirea zilei Domnului? In care [zi], dupa spusa dumnezeiescului Petru, "cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, ar zand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui" [II Petru 3, 10; vezi si 3, 12: "... cerurile, luand

foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi"]. Mai inainte de acestea, se va da insa in vileag urgia cea grea a lui Antihrist impotriva credintei, ca si infatisarea si ocarile lui, care daca nu ar fi scurtate, fiind ingaduite doar pentru putina vreme, nu s-ar mantui nici un trup omenesc, precum spune Domnul in Evanghelie [Matei 24, 22; Marcu 13, 20]. De aceea da El porunca celor apropiati, zicand: "Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" [Luca 21, 36].

5. Asadar, toate acestea umplu [sufletul] de o groaza cumplita, dar pe aceia care isi cheltuiesc viata lor in necredinta, in nedreptate, in nepasare si in lipsa de grija ii ameninta lucruri inca si mai infricosatoare decat cele spuse mai sus, asa precum insusi Domnul graieste: "Atunci... vor plange toate neamurile pamantului..." [Matei24, 30]. Iar prin "neamuri ale pamantului" se inteleg aceia care nu vor da ascultare Celui ce vine din cer, aceia care nu-L cunosc si nu-L cheama pe Tatal cel ceresc, nici nu se inalta la inrudirea cu El dupa asemanare, prin faptele savarsite de ei. Si iarasi ca o cursa si ca o mreaja va veni ziua aceea peste toti care stau in josnicie pe fata intregului pamant, adica [peste] cei ce staruie in orgii si in betii si in desfatari si in griji legate de viata lor [cea desarta], fiind tintuiti ca in cuie si dedati pe de-a-ntregul frumusetilor amagitoare ale simturilor, bogatiei, slavei [de sine] si placerii. De fapt, prin "fata pamantului" se intelege in chip invaluit parelnica dulceata a celor pamantesti, iar prin faptul ca se spune despre acei oameni ca "stau" se arata ravna lor neprecupetita intru cele de jos. Iar prin asemenea cuvinte sunt pusi in legatura cei ce pacatuiesc - fara sa se pocaiasca in cele din urma - cu oamenii cei nelegiuiti, asa precum si Isaia a grait mai dinainte: "Vor arde in foc nelegiuitii si pacatosii laolalta, si nimeni nu va putea sa-i stinga" [Isaia 1,31]. Cat despre noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde si asteptam Mantuitor, pe Domnul Iisus Hristos, dupa cum spune Apostolul [vezi Filipeni3, 20]; si "voi nu sunteti din lumea aceasta", a spus Mantuitorul catre ucenicii Sai [Ioan 15, 19], catre care zice inca: "Iar cand vor incepe sa fie acestea, prindeti curaj si ridicati capetele voastre, pentru ca rascumpararea voastra se apropie" [Luca 21, 18].

6. Luati aminte cum cei ce traiesc dupa poruncile lui Hristos se umplu de bucurie si negraita slobozenie pentru cele ce se petrec indata dupa acestea, pe cand cei ce traiesc dupa trup se umplu de rusine, de suferinta si de amaraciune. Precum si Pavel striga, spunand: "Dumnezeu... va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul..." [Romani 2, 6-9]. Caci altadata, pe vremea lui Noe, cand pacatul se inmultise si se raspandise, cucerind aproape tot neamul omenesc, s-a iscat potop de la Dumnezeu, nimicind toata suflarea, iar pastrat a fost numai singur omul cel drept, cu toata familia sa, pentru a doua nastere a lumii. Si dupa aceasta iarasi Dumnezeu a taiat in parte rautatea pacatului, care crescuse nestanjenit, inlaturand prin foc pe sodomiti, inecand cu totul in mare pe ostasii lui Faraon, iar pe neamul cel prea semetit al iudeilor l-a istovit si l-a mistuit prin foame, prin razmerita, prin boli si prin patimiri amarnice.

7. Doctorul de obste al tuturor nu s-a folosit pentru neamul nostru de leacuri tari si grele, ci EI ne-a harazit ca toate cele de folos spre tamaduire sa ne fie noua ca niste ierburi placute; fiindca El a facut sa se ridice Parinti, ne-a aratat Prooroci, a implinit Minuni, ne-a dat o Lege si a trimis ingeri. Si intrucat chiar toate acestea s-au aratat slabe fata de pornirea cea nestrunita a rautatii noastre, insusi Dumnezeu Cuvantul, aplecand cerurile spre pamant, a coborat la noi, acesta fiind marele leac spre tamaduirea marilor pacate. Si facandu-se El intru totul asemenea noua, in afara de pacat, a nimicit pacatul in Sine, si, intarindu-ne, a stavilit tepusa pacatului, si pe stapanitori si pe impreuna-lucratorii pacatului i-a aratat ca plini de necinste prin crucea Sa, iar prin moartea Sa 1-a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii [Evrei 2, 14].

8. Si precum in vremea lui Noe i-a nimicit inecandu-i in apa pe cei pacatosi, tot astfel mai tarziu a coplesit pacatul prin dreptatea Sa si prin harul Sau, si S-a facut pe Sine nemuritor, ca o mladita si parga a lumii celei vesnice si ca o pilda si marturie a invie-rii nadajduite de noi in chip nemincinos. Caci El a inviat si a fost primit in ceruri, El i-a trimis pe apostoli in toata lumea locuita si El a scos la iveala o ceata nu putin

numeroasa de marturisitori, a statornicit puzderie de invatatori si a vadit [lumii intregi] biserici ale celor cuviosi, nelasand deoparte nimic din cele cuvenite. Ci iata ca a vazut cum raul iarasi a crescut atat de mult, prin alegerea, noastra de bunavoie, sau mai degraba a fost vazut raul inaltandu-se intr-atat incat oamenii in acea vreme se inchinau pana la pamant lui Antichrist si ascultau de el, parasind pe insusi adevaratul Dumnezeu si pe Hristosul Sau cel adevarat, Care in curand va cobori din ceruri, cu putere si cu slava multa, dar nemaiavand mila si iertare, ci pedepsind pe cei ce prin faptele lor cele viclene si-au adunat, in loc de alta comoara, mania lui Dumnezeu, in chiar vremea milostivirii Sale. Si El ii va lepada dandu-i focului pe cei nepu-tinciosi sa se tamaduiasca, inlaturandu-i din randul celor sanatosi, ca pe niste madulare putrezite, urmand sa-i rascumpere, din mijlocul celor pacatosi, pe cei ce sunt ai Lui si sa-i faca pe ei mostenitori ai imparatiei cerurilor.

9. Si Cel ce toate le stapaneste, indata dupa spurcata slobozire a lui Antihrist, va aduce neoranduiala si tulburare peste toate, dupa cuvantul acela rostit de catre Prooroc: "Eu voi cutremura cerul si pamantul" [Agheu 2, 21]. Asadar, pe data El aduce neoranduiala si tulburare in lume, si surpa muntele cel mai inalt decat toate, si inchide bolta cerului, si amesteca pamantul cu foc, si rastoarna totul de-a valma, jos ridicand, cum se spune, temeliile obstesti ale pamantului, iar sus - multimea stelelor, ca pe niste furtuni cu neputinta de zugravit, aruncandu-le pe capetele celor care in chip idolatru se inchina raului, pentru ca prin ei, cei dintai, sa fie pedepsiti cei ce se incred lui Antihrist, carora li s-a intepenit mintea, pentru ca ei au crezut in cel potrivnic ca in Dumnezeu. Apoi, aratandu-Se El cu slava negraita, la glasul unei trambite lesne de recunoscut, pe toti ii aduce la viata printr-o suflare, precum altadata pe stramosul tuturor, oranduindu-i dinaintea Lui, inviati, pe toti cei raposati de veacuri. Iar pe cei nelegiuiti nu ii va aduce la judecata si nu ii va socoti vrednici de nici un cuvant. Caci nu se vor scula nelegiuitii spre judecata, precum este scris, ci spre osandire.

10. Supuse vor fi judecatii toate ale noastre, dupa glasul Evangheliei citite astazi [Matei 25, 31-46], care spune: "Cand va veni Fiul Omului in slava Sa si toti ingerii Sai impreuna cu El..." [25, 31 ]. Caci in vremea celei dintai veniri a fost ascunsa slava dumnezeirii Sale de catre trup, pe care trup l-a luat de la noi si pentru noi; acum este ascuns in cer, la Tatal, impreuna cu trupul cel asemenea cu Dumnezeu; atunci insa toata slava Sa va fi descoperita. Caci El Se va arata plin de stralucire, de la Rasarit pana la Apus, straluminand totul cu razele dumnezeirii Lui, cand trambita cea obsteasca si de viata facatoare va rasuna cu putere in tot locul si pe toate le va chema deodata catre El. Iar pe ingeri i-a adus si prima data, dar in chip nevazut, tinandu-le in frau zelul impotriva vrajmasilor lui Dumnezeu; atunci insa pe fata ii va aduce, si nimic nu va trece sub tacere, ci va invinui si va da chinurilor pe cei necredinciosi.

11. Asadar, "cand va veni Fiul Omului intru slava Lui, si toti sfintii ingeri cu El", spune Scriptura, "atunci va sedea pe tronul slavei Sale". Caci si proorocul Daniel a vazut mai dinainte si a grait demult: "Am privit - zice el - pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile... mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui!... Si iata, pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului, si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fostdus in fata Lui. Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia; si toate popoarele, neamurile si limbile Ii slujeau Lui..." [Daniel 7, 9-10; 13-14]. Potrivit cu aceasta, si Sfanta Evanghelie spune: "Si se vor adu-na inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre" [Matei 25, 32]. Domnul numeste "oi" pe cei drepti, ca pe unii ce sunt blanzi si cuviosi si-L urmeaza pe El pe calea cea dreapta, calea virtutilor, intru asemanarea Lui; intrucat si El a fost numit "Miel" de catre Inaintemergatorul si Botezatorul, care a spus: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" [loan 1, 29]. Si El numeste "capre" pe cei pacatosi, pentru ca sunt peste masura de cutezatori si fara randuiala si ratacitori pe tarmurile abrupte ale pacatului. Si pe cei dintai, spune El, ii va aseza de-a dreapta Sa, ca pe unii ce sunt lucratori de fapte bune, iar pe cei care nu sunt astfel ii va aseza de-a stanga. "Atunci va spune Imparatul...", zice Scriptura; si nu desluseste ce imparat si al cui este, intrucat nu este altul decat El; caci chiar daca acolo multi sunt domni si regi, totusi unul singur este cu adevarat Domn, unul imparat, unul Stapan peste toate. Asadar, va spune atunci, catre cei de la dreapta Sa, Cel ce singur este imparat: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, sa mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" [Matei 25, 34].

12. Cu adevarat, intemeierea lumii dintru inceput aceasta avea in vedere si in acest scop vointa aceea cereasca si atotincepatoare a Tatalui - potrivit careia ingerul Marelui Sfat al Tatalui, nu numai dupa chipul, ci si dupa asemanarea Sa proprie - l-a facut pe om faptura vie, ca sa poata oarecand sa cuprinda marimea imparajiei celei ceresti, fericirea mostenirii celei dumnezeiesti, implinirea binecuvantarii Tatalui celui de Sus, prin Care toate s-au facut, cele vazute si cele nevazute; caci El nu a grait numai despre lumea cea cunoscuta prin simturi, ci a spus, fara alta deslusire, "lumea" - atat cea cereasca, cat si cea pamanteasca. Si nu doar atat, ci si golirea de slava [chenoza] cea dumnezeiasca si de negrait, oranduirea teandrica, patimile cele mantuitoare si tainele toate au fost mai dinainte randuite in scopul acesta, in chip prea intelept si prevazator, pentru ca tot cel ce straluceste prin ele, plin de credinta, in vremurile de acum, sa auda de la Mantuitorul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau" [Matei 25, 21]. Veniti - zice El - sa mosteniti si lumea cea statornica si neschimbata si cereasca, voi, cei ce v-ati folosit bine, dupa cat socot, de lumea cea pamanteasca si stricacioasa si trecatoare: "Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine" [Matei 25, 35].

13. Se cuvine sa cercetam acum din ce pricina s-a facut amintire numai de milostenie, si de ce, in virtutea acestei milostenii, a dat El binecuvantarea si mostenirea si imparatia. Dar nu numai de ea s-a amintit celor ce dau ascultare cu pricepere; intrucat si mai sus El i-a numit pe cei ce o infaptuiesc pe ea "oi", iar prin aceasta denumire El a marturisit asemana-rea lor cu Dansul si intreaga lor virtute, apoi ca acestia, in toata clipa, sunt gata sa mearga la moartea cea nespus de buna, dupa cum El Insusi a fost adus spre junghiere si ca un miel fara de glas dinaintea celui care il tunde, asa nu Si-a deschis gura Sa, precum sta scris [vezi Faptele Apostolilor 8, 32; /sa/a 53, 7].

14. Asadar, Domnul lauda si cinsteste binefacerea celor ce sunt in felul acela; caci este de trebuinta ca aceasta sa fie pilda si rod al dragostei, pentru ca astfel cel ce va mosteni imparatia cea vesnica sa se afle cu un cap mai presus de toate celelalte virtuti. Este ceea ce a aratat Domnul prin pilda celor zece fecioare [Matei 25,11]; caci nu a intrat orisicare la Mirele cel dumnezeiesc, ci doar fecioarele impodobite, ceea ce nu s-ar fi putut fara truda si infra-nare si multe si felurite lupte pentru virtute; iar pe deasupra ele tineau in cele doua maini candele, adica mintea lor si cunostinta cea in ea veghetoare, fiind aceasta partea faptuitoare a sufletului, vadita prin maini, care il trage in sus si il inalta si il inchina lui Dumnezeu, straluminandu-i viata si unind-o cu stralucirile cele de sus. Este nevoie insa si de untdelemn din belsug, ca sa fie indestulator arderii candelelor. Iar untdelemnul inseamna dragostea, care este intaistatatoarea virtutilor. Asa precum, daca ai aseza temeliile si ai ridica zidurile, dar n-ai pune deasupra acoperisul, ai face cu totul nefolositoare intreaga zi' dire, tot asa, daca ai dobandi intreaga virtute, dar pe deasupra n-ai dobandi si dragostea, toate celelalte virtuti ar ramane lipsite de pret si nefolositoare. Iar acoperisul casei nu poate fi ridicat fara sa fie sprijinit si intarit de celelalte.

15. Prin urmare, Domnul daruieste mostenirea Sa acelora care au pus, peste celelalte virtuti, pecetea faptelor dragostei; si ei au alergat catre dragoste fie printr-o viata nepatata, fie prin pocainta. Dintre acestia, eu ii numesc pe cei dintai "fii", intrucat sunt pazitori ai nasterii din nou celei tainice a lui Dumnezeu; pe ceilalti eu ii numesc "naimiti", ca unii care, prin ostenelile de multe feluri ale pocaintei si ale smereniei, au chemat inapoi harul ca pe o rasplata a lor.

16. De aceea in Sfintele Evanghelii, dupa ce mai intai a talcuit, in fel si chip, cele ale judecatii, le-a lamurit apoi si pe cele ale dragostei, ca una care sau implineste, sau aduce inapoi virtutile insirate mai inainte. Dar cei drepti vor raspunde spunand: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau insetat si ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?" [Matei25, 37-39]. Vedeti pe cei de-a dreapta ca sunt numiti si cei drepti? Asadar mila lui Dumnezeu li se da lor din pricina dreptatii si cu dreptate. Vedeti ca si o alta virtute, smerenia, marturiseste pentru cei drepti prin implinirea dragostei, ca o intaritura de aparare inaltata la tinv pul cuvenit? Caci cei drepti intaresc si incredinteaza ca sunt nevrednici de vestirea virtutilor lor si de laudele aduse lor, ca unii ce nu au facut nimic bun, de-si se

marturiseste despre ei ca nu au lasat nesavarsita nici una dintre faptele cele bune.

17. Din aceasta pricina, socot eu, Domnul i-a dezlegat pe acestia sa arate ca sunt asa si sa se inalte ei prin smerenie si sa capete de la El, pe buna dreptate, harul, pe care-l daruieste din belsug celor smeriti: "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har" [Iacov 4, 6; vezi si Pilde 3, 34]. Si El le vorbeste acum: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" [Matei25, 40]. Il numeste [pe om] "prea mic" din pricina saraciei si a lipsurilor, iar frate il numeste intrucat si El, dupa trup, traieste astfel pe pamant.
18. Auziti si va bucurati, toti cati sunteti saraci si nevoiasi, caci sunteti frati dupa trup cu Dumnezeu! Si chiar daca fara voie va aflati in multe lipsuri, prin rabdarea si prin multumirile voastre cu voie veti face binele. Ascultati voi, bogatilor, si mult sa va doriti saracia cea fericita, ca sa va faceti mostenitori si frati ai lui Hristos si frati adevarati ai celor ce saracesc de buna voie, caci si Acela de buna voie a saracit pentru noi! Ascultati si gemeti voi, care-i dispretuiti pe fratii vostri greu incercati, sau mai degraba pe fratii lui Dumnezeu; si voi, care nu dati o parte din cele pe care le aveti din belsug celor ce sunt lipsiti de hrana, de acoperamant, de vesmant, de ingrijirea cuvenita, nici nu cheltuiti prisosul vostru pentru lipsa acelora! Sau mai curand sa ascultam si sa gemem noi, caci si eu insumi, cel ce va graieste voua aces-tea, sunt invinuit de constiinta mea ca nu ma aflu cu desavasire in afara si lipsit de patima. Caci in vreme ce multi oameni sufera de frig si se zbat in lipsuri, eu sunt bine hranit si invesmantat. Mai abitir sunt vrednici de plans cei ce au comori mai mari decat nevoia lor zilnica, pazindu-le cu grija, sau ostenindu-se sa le sporeasca; acestora insa li se daduse porunca sa iubeasca pe aproapele lor ca pe ei insisi si sa nu se considere pe ei insisi nici ca tarana si pleava. Caci oare, ce altceva sunt aurul si argintul pe care le indragim mai mult decat pe fratii nostri?
19. Dar sa ne intoarcem si sa cugetam si sa ne facem partasi, cu cele pe care le avem, la implinirea trebuintelor fratilor nostri aflati in nevoie. Si chiar daca nu vom alege sa cheltuim toate ale noastre in chip iubitor de Dumnezeu, macar sa nu tinem la toate ale noastre in chip lipsit de milostivire, ci sa savarsim ceea ce ne este de lipsa, smerindu-ne inaintea lui Dumnezeu si invrednicindu-ne de iertarea Sa, ca iubirea Lui de oameni sa implineasca lipsa noastra, pentru ca nu cumva - sa nu fie! - sa auzim cuvintele acelea nedorite: "Atunci - spune Scriptura - va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor. .." [Matei25, 41]. Ce cumplite sunt aceste spuse! Duceti-va departe de viata [cea vesnica], fiti izgoniti si lepadati de la toate desfatarile [raiului], ramaneti lipsiti de [dumnezeiasca] lumina!
20. Dar nu numai aceasta, ci "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui!". Asa precum cei de-a dreapta vor avea viata, si o vor avea cu prisosinta,viata insemnand a fi impreuna si aproape de Dumnezeu, iar cu prisosinta insemnand a petrece si ca fii, si ca mostenitori ai imparatiei Sale, tot astfel cei de-a stanga, nedobandind viata cea adevarata, din pricina indepartarii lor de Dumnezeu, vor avea parte de rau din belsug, fiind randuiti alaturi de demoni si dati focului pedepsitor.21. Astfel este acel foc care cuprinde trupurile si partea cugetatoare din ele, dar nu si duhurile din trupuri [?], prin care ardere si focul nostru se va fi mistui, dupa cum este scris: "iar stihiile, aprinse, se vor topi!" [ II Petru 3, 12]. Cata durere nu adauga lipsa unei nadejdi izbavitoare? Dar si focul acela este nestins. Si ce este apoi aceasta putere care silnic ne poarta? Caci, spune Scriptura, este un rau care trage acel foc, ducandu-l, pe cat se pare, tot mai departe de Dumnezeu; de aceea nu spune: "Indepartati-va!", ci spune: "Duceti-va de la Mine, blestematilor!", caci voi v-ati atras cu asupra de masura blestemele celor saraci. Si daca saracii au rabdat si suferit, voi sunteti vrednici de blesteme. El spune: duceti-va la aceia, in focul ce a fost pregatit nu pentru voi, ci pentru diavol si pentru ingerii lui. Caci nu este aceasta voia Mea cea dintai: nu pentru aceasta v-am creat pe voi, nu pentru voi am facut valvataia focului; ci focul cel nestins a fost aprins mai inainte pentru demonii cei naraviti spre rau, dar de care v-ati legat si voi, printr-o cugetare lipsita de pocainta. Asadar impreuna-vietuirea voastra cu ingerii cei rai este una de buna voie: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu M-ati dat sa beau; strain am fost si nu
M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat" [Matei 25, 42-43]. Asa precum, fratilor, dragostea si faptele dragostei sunt plinirea virtutilor, tot asa ura si faptele urii, printre care lipsa de caldu ra sufleteasca si neimpartasirea cu altii a ceea ce es te al tau, reprezinta plinirea pacatului; si asa precum virtutile se insotesc cu iubirea de oameni, tot astfel relele se insotesc cu ura fata de oameni, iar aceasta va fi pentru multi indestulator temei de osanda.
22. Asadar, voiam sa spun ca nu este fapta mai vrednica de a fi urata decat sa ravnesti la bogatia [argintii] fratelui tau; dar vad o fapta rea in care se afla o si mai mare pilda a urii fata de oameni, caci exista unii care nu numai ca nu au mila de cei de la care primesc belsug de bunuri, dar si acapareaza cele straine. S-ar cadea sa traga acestia invatatura din alungarea celor nemilostivi, [luand aminte] ce vor dobandi acestia, si ce vor patimi ei, si de ce osanda cu neputinta de indurat si de inteles vor fi ei vred nici, si de ce nelegiuiri sa se lepede, si prin care fap te ale pocaintei vor indupleca pe Dumnezeu. Aceia insa vor fi alungati cand vor zice unele ca acestea: "Doamne, cand Te-am vazut noi oare flamanzind, sau insetat, sau strain, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?" [Matei 25, 44].
23. Priviti la cel mai mare rau cu putinta, mandria, care este legata de lipsa de compatimire, asa precum smerenia este unita cu compatimirea. Cei drepti, laudati din pricina facerii de bine, se smeresc mai mult, si nu se socot pe ei insisi drepti. Ceilalti, cei mandri, daca sunt mustrati pentru lipsa lor de milostivire de catre Cel ce nu minte, nu se prosterneaza la picioarele Lui smerindu-se, ci graiesc impotriva si se arata pe ei insisi ca fiind drepti. De aceea vor si auzi: "Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici [frati ai Mei], nici Mie nu Mi-ati facut" [Matei 25, 45]. Si astfel "vor merge acestia - spune Scriptura - la osanda vesnica, iar dreptii la viata de vesnica" [Matei 25, 46].
24. Sa ne milostivim de noi insine, fratilor, prin milostivirea fata de fratii nostri, sa dobandim compatimirea prin compatimire, sa facem binele ca sa capatam binele. Caci ceea ce primim in schimb este asemenea cu ceea ce dam, facerea de bine, iubirea de oameni, dragostea, milostivirea si compatimirea nefiind egale prin vrednicia si masura intaietatii lor; caci tu dai din cele pe care omul le are, si in masura in care omul poate sa savarsesca fapte bune, dar tu primesti in schimb din comorile cele dumnezeiesti si neimputinate nespus mai mult: si viata de veci, si acele binefaceri care numai la Dumnezeu se afla si sunt cu putinta: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit" [I Corinteni 1, 9].
25. Sa ne grabim, asadar, sa dobandim bogatia bunatatii Sale, sa ne agonisim cu putini arginti mostenirea cea vesnica, sa ne temem de a fi nemilostivi cu cei nevoiasi, ca nu cumva sa fim osanditi noi in sine la nemilostivirea de apoi; si sa nu ne temem ca vom ajunge saraci daca vom da de pomana, caci prin aceasta ne vom face vrednici de cuvintele lui Hristos: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, ca sa mosteniti imparatia...". Sa ne temem si sa savarsim toate cele de trebuinta, spre a nu ramane in afara de dragostea lui Dumnezeu din pricina nemilostivirii noastre: "Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care il vede, cum va iubi el - spune Evanghelistul [parafraza la han 3, 12] - pe Dumnezeu, pe Care nu Il vede?", iar cel ce nu iubeste pe Dumnezeu, cum se va uni cu Dumnezeu? Cel ce nu este unit cu El, acela se va indeparta de Dumnezeu, si cel ce se indeparteaza de Dumnezeu, acela va cadea cu totul in gheena.
26. Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva cuiva, asa cum si Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne invrednicim noi de dragostea lui Dum nezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.

27. Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si slava in vecii vecilor. Amin.

Schitul Darvari - Forum de dialog pe teme crestin-ortodoxe

DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE
EVANGHELIA DESPRE ÎNFRICOŞATA JUDECATĂ

Matei 25:31-46

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

Statisticienii socotesc că pe faţa pământului există un milion şi jumătate de locuitori. Dintre toţi aceştia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu minţile şi cu inimile noastre. Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar veacurile sunte lungi– socotite în sute şi sute de ani. Care dintre noi poate să îmbrăţişeze veacurile de la hotarele lor până la sfârşitul lor, şi să vadă lucrurile cele de pe urmă şi să ne povestească tuturor celorlalţi, spunând: “La sfârşitul veacurilor va fi aşa şi aşa; cu lumea va fi aşa şi aşa şi cu oamenii va fi aşa şi aşa.”? Nimeni. Cu adevărat, nimeni dintre toţi oamenii care au existat, numai dacă s-ar fi aflat vreunul care să ne lămurească, fiindcă pătrunsese în mintea Ziditorului lumii şi al omenirii, şi ar fi văzut întregul plan al facerii, şi că acela ar fi fost viu şi conştient înainte de începutul lumii, şi a avut o viziune limpede a sfârşitului veacurilor şi al întâmplărilor care vor hotărî sfârşitul. Există vreun asemenea om printre miliardele care au trăit în tot acest timp? A existat vreunul din acesta, de la începutul lumii şi până acum? Nu; nici nu este şi nici nu va fi. Au fost văzători cu duhul şi prooroci care, nu din minţile lor, ci din descoperirea lui Dumnezeu, au spus ceva – pe scurt şi nedesăvârşit – despre ceea ce va fi la sfârşit, nu cu scopul prea mare, de a da o descriere amănunţită a sfârşitului lumii astfel ca, prin Voia lui Dumnezeu, să atenţioneze oamenii prin viziunile lor pentru, a părăsi calea cea fără de lege şi să se pocăiască şi să cugete mai mult la vremea cea hotărâtoare care urmează să vină, decât la lucrurile cele mărunte şi trecătoare care ascund precum un nor, întâmlarea înfricoşătoare şi cumplită, prin care se va sfârşi viaţa întregii lumi şi tot ceea ce înseamnă existenţă a lumii acesteia, şi stelele în mersul lor şi ziua nu va mai urma după noapte şi nici noaptea după zi.
Unul, numai Unul singur ne-a vorbit limpede şi desăvârşit despre tot ceea ce se va întâmpla la sfârşitul veacurilor: Domnul nostru Iisus Hristos. Dacă cineva ar spune ceea ce a spus El despre sfârşitul lumii, nu l-am crede, chiar dacă ar fi cel mai mare înţelept. Dacă ar vorbi din înţelegerea sa omenească şi nu din descoperirea dovedită a lui Dumnezeu, nu l-am crede. Pentru înţelegerea şi socotinţa omenească, oricât de înaltă ar fi această treaptă, noi suntem prea mici ca să ajungem la începutul şi sfârşitul lumii. Înţelegerea nu-şi găseşte rostul acolo unde trebuie viziune. Avem nevoie de un văzător cu duhul, tot aşa de limpede cum vedem soarele – pentru a vedea lumea întreagă de la începuturi până la sfârşitul ei, cât şi începutul şi sfârşitul veacurilor. A fost numai unul singur în stare să facă aceasta: Domnul Iisus Hristos. Numai în El putem şi trebuie să credem, atunci când ne spune ce se va întâmpla la sfârşit. Pentru că tot ceea ce a proorocit El a ajuns să se întâmple atât persoanelor ca Petru şi Iuda şi altor Apostoli, anumitor popoare, cum ar fi evreii, şi anumitor locuri, cum ar fi Ierusalim, Capernaum, Betsaida şi Corazin, şi Bisericii lui Dumnezeu, întemeiată pe sângele Lui. Numai proorocia Lui asupra întâmplărilor ce vor avea loc la sfârşitul lumii, despre sfârşitul ei şi Judecata de Apoi nu s-a împlinit încă. Dar cel ce are ochi să vadă poate să vadă limpede că, în zilele noastre, au început deja să se arate în lume acele întâmplări despre care ne-a vorbit El, că vor fi semne ale apropierii sfârşitului lumii. N-a apărut o mulţime de fabricanţi de fericire, căutând să-L înlocuiască pe Hristos şi învăţătura Lui, prin ei dimpreună cu teoriile lor? Nu s-a ridicat neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie? Nu se cutremură pământul, şi inimile noastre dimpreună cu el, de multe războaie şi revoluţii care ne cuprind planeta? Nu-L trădează mulţi pe Hristos şi nu sunt mulţi, cei care pleacă din Biserica Lui? Nu s-a înmulţit fărădelegea şi dragostea multora s-a răcit? Şi nu s-a propovăduit în lume Evanghelia lui Hristos, spre mărturie la toate neamurile (Matei 24:3-14)? Este adevărat că vine toată răutatea, şi ea vine cu grabă şi fără întârziere. Este adevărat că Antihrist încă nu a venit, dar fiecare neam are înaintemergători şi prooroci de-ai lui. Este adevărat că de la începutul lumii şi până acum încă nu ne-a cuprins cea mai mare strâmtorare, nici horcăitul morţii de neîndurat, dar se poate vedea limpede nenorocirea adusă de toţi oamenii spirituali, care aşteaptă venirea lui Hristos. Este adevărat că soarele încă nu s-a întunecat, nici luna nu a rămas fără lumină, nici stelele nu au căzut de pe cer – dar, când toate acestea se vor dezlănţui, nu se va mai scrie nici nu se va mai vorbi nimic despre aceasta. Inimile oamenilor se vor umple de frică şi cutremur, limbile oamenilor vor îngheţa şi ochii oamenilor vor privi, cu privirea adunată, ştiind acum că nu mai au nici o scăpare, întunericul înfricoşător de pe pământ, fără să mai existe zi şi cerul fiind lepădat de stele. Dintr-odată, în acest întuneric, se va arăta semnul Fiului Omului, o Cruce strălucitoare se va întinde de la răsărit până la apus şi de la miazănoapte până la miazăzi, de o strălucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a dobândit-o niciodată. Şi atunci, toţi oamenii de pe pământ Îl vor vedea pe Domnul Iisus venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi mulţimile de îngeri vor suna din trâmbiţă şi toate neamurile de pe pământ se vor strânge înaintea Lui; trâmbiţele vor suna pentru o adunare, aşa cum nu a mai fost niciodată de la întemeierea lumii şi va vesti Judecata cea de Apoi.
Toate aceste semne şi întâmplări, care vor avea loc la sfârşitul lumii şi al veacurilor, sunt povestite şi în alt loc din Sfânta Evanghelie. Cu toate acestea, Evanghelia de astăzi arată aşezarea cea din urmă a raporturilor dintre timp şi veşnicie, între cer şi pământ, între Dumnezeu şi omenire. Ea descrie Judecata de Apoi şi în ce chip se va arăta aprinderea mâniei Domnului (Sofonie 2:2). Aceasta ne arată nouă clipa cea înfricoşătoare – cea mai plină de bucurie pentru cei drepţi – când mila lui Dumnezeu va lăsa locul judecăţii lui Dumnezeu. Atunci va fi prea târziu pentru fapte bune şi prea târziu pentru pocăinţă. Când plângerea nu va mai primi nici un răspuns şi când lacrimile noastre nu vor mai cădea în mâinile îngerilor.
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Aşa cum în pilda Fiului risipitor, Dumnezeu Se arată cu chip de om, aici Hristos este numit Fiul Omului. El este şi nimeni altcineva decât El. Când El va veni în lume a doua oară, atunci nu va mai veni necunoscut şi umil, aşa cum a făcut de data cea dintâi, ci va veni pe faţă şi întru slavă mare. Prin această slavă se înţelege, mai întâi, slava pe care Hristos a avut-o din veşnicie, mai înainte de a fi lumea (Ioan 17:5) şi, în al doilea rând, slava biruinţei asupra lui Satan, asupra lumii celei vechi, şi asupra morţii. El nu va veni singur, ci însoţit de toţi sfinţii îngeri, al cărui număr este de necuprins, şi El va veni împreună cu ei pentru că ei, ca slujitori şi războinici ai lui Dumnezeu, au luat parte atât la lupta împotriva diavolului, cât şi la biruinţa asupra lui. De aceea El are bucuria de a împărtăşi cu ei slava. Şi, pentru a întregi chipul minunat al acestei întâmplări, se arată lămurit faptul că, toţi îngerii vor veni cu Domnul. Nu se mai spune că îngerii lui Dumnezeu au fost de faţă şi la alte întâmplări. Ei s-au arătat întotdeauna în număr mai mare sau mai mic, dar la Judecata de Apoi vor fi prezenţi cu toţii, strânşi în jurul Împăratului slavei.
Mulţi văzători cu duhul au văzut tronul slavei atât în zilele cele dintâi, cât şi în zilele cele de pe urmă (Isaia 6:1; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:2, 20:4). Acest tron semnifică puterile cereşti peste care stăpâneşte Domnul. Este tronul slavei şi al biruinţei, pe care şade Tatăl ceresc şi pe care S-a aşezat Domnul Hristos după biruinţa Sa (Apocalipsa 3:21). O, ce măreaţă va fi venirea Domnului, însoţită de asemenea întâmplări neştiute şi înfricoşătoare! În judecata sa limpede, proorocul Isaia a proorocit: “Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie” (Isaia 66:15); la venirea Lui, Daniel a văzut că un râu de foc se vărsa şi ieşea din El; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise. (Daniel 7:10)
Şi când Domnul va veni întru slavă şi va şedea pe tronul Său, atunci se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Mulţi Părinţi au pus întrebări despre locul în care Hristos va judeca toate neamurile. Citind pe Proorocul Ioil, ei au socotit că Judecata va avea loc în valea Iosafat, unde Împăratul Iosafat, fără nici un fel de luptă sau folosire de arme, a avut o biruinţă întreagă asupra moabiţilor şi amoniţilor, că nu a rămas viu nici un vrăjmaş (II Cronici 20). Şi proorocul Ioil a spus: ”Să se trezească toate neamurile şi să vină în valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur” (Ioil 3:12). Poate că tronul Domnului se va aşeza în acea vale, dar nu există în toată lumea nici o vale în care să se poată aduna toate neamurile şi popoarele, viii şi morţii de al începutul până la sfârşitul lumii, care vor ajunge până la multe bilioane. Întreaga suprafaţă a pământului, împreună cu toate oceanele, nu au spaţiu destul pentru toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ, ca să poată sta laolaltă. Dacă aceasta ar fi doar o adunare a sufletelor, atunci este posibil ca valea lui Iosafat să-i poată cuprinde pe toţi la un loc, dar cum adunarea oamenilor va fi în trup – deoarece morţii vor învia în trupurile lor – atunci cuvintele proorocului trebuie înţelese în sens figurat. Valea lui Iosafat este lumea întreagă, de la răsăritul cel mai îndepărtat până la apusul cel mai îndepărtat; şi, precum Dumnezeu Îşi arătase odinioară puterea şi judecata Sa în valea lui Iosafat, tot aşa Îşi va arăta şi în ziua cea de pe urmă, aceeaşi putere şi judecată asupra întregii omeniri.
Şi-i va despărţi pe unii de alţii. Într-o clipă vor fi despărţiţi toţi cei adunaţi laolaltă – aşa cum păstorul, cu glasul său, îşi trimite oile într-o parte şi caprele în cealaltă – unii la stânga şi alţii la dreapta, ca printr-o forţă magnetică fără putere de împotrivire, în asemenea chip că nimeni nu se va putea muta de la stânga la dreapta sau de la drepta la stânga.
Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. La început, Hristos Se numeşte Fiul Omului – adică Fiul lui Dumnezeu – şi aici El Se numeşte Împărat, întrucât Lui Îi sunt date împărăţia şi puterea şi slava. “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu”. Ei sunt cu adevărat binecuvântaţi, pe care Hristos îi numeşte binecuvântaţi, căci binecuvântarea lui Dumnezeu are în sine toate lucrurile bune şi toată bucuria şi harul cerului. De ce nu spune Domnul “Binecuvântaţii Mei”, ci “Binecuvântaţii Tatălui Meu”? Pentru că El este numai Fiul Cel Unul Născut şi nefăcut, din veşnicie şi pentru veşnicie, şi drepţii sunt, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, adoptaţi, şi se fac astfel ca fraţi ai lui Hristos. Dumnezeu cheamă pe cei drepţi să primească împărăţia pe care le-a pregătit-o El de la întemeierea lumii. Aceasta înseamnă că Dumnezeu, chiar înainte de întemeierea lumii, pregătise împărăţia pentru aceştia. Înainte de a-l face pe Adam, Dumnezeu pregătise pentru el totul în Rai. O împărăţie întreagă, strălucind în lumină, care doar îşi aştepta împăratul. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Adam în această împărăţie şi împărăţia era desăvârşită. Aşadar, Dumnezeu a pregătit împărăţia pentru cei drepţi chiar de la început. Aceasta îşi aştepta stăpânitorii, avându-L în frunte chiar pe Împăratul Hristos.
Chemând drepţii în împărăţie, Judecătorul i-a lămurit de îndată, de ce El le dădea împărăţia lor:
“Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” La această lămurire minunată, drepţii au întrebat şovăielnic şi cu sfială, când L-au văzut pe Împăratul flămând şi însetat, gol şi bolnav, şi când au făcut ei toate astea pentru El. La acestea, Împăratul a dat încă un răspuns minunat: “Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.”
Toată această lămurire are două înţelesuri: unul de suprafaţă şi unul de adâncime.
Înţelesul de suprafaţă este limpede pentru toţi. Cel care hrăneşte pe cel flămând, dă să bea celui însetat, îmbracă pe cel gol şi dă adăpost celui străin, a făcut aceasta Domnului. Cel care cercetează pe cei bolnavi sau pe cei din închisoare, a făcut aceasta Domnului. Pentru că se spune în Vechiul Testament: “Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună.” (Pilde 19:17). Domnul ne încearcă inimile noastre prin cei care caută ajutorul nostru. Domnul nu foloseşte nimic pentru El de la noi: El nu are nevoie de nimic. Cel care a făcut pâinea nu poate flămânzi, nici Cel care a făcut apa nu poate înseta. Cel care îmbracă întreaga Sa zidire nu poate fi gol, nici Cel care este izvorul sănătăţii nu poate fi bolnav, nici Cel care este Domnul domnilor nu poate fi lipsit de libertate. Dar El caută ca noi să facem milostenie, pentru ca, în felul acesta, să ne înmuiem şi să ne înnobilăm inimile. În atotputernicia Sa, Dumnezeu poate într-o clipă să-i facă pe toţi oamenii bogaţi şi îndestulaţi, îmbrăcaţi şi mulţumiţi.
Dar El îi lasă pe oameni să cunoască foamea şi setea, boala, suferinţa şi sărăcia pentru două pricini: mai întâi, pentru că cei care rabdă aceste lucruri, îşi înmoaie şi îşi înnobilează inimile şi se vor întoarce la Dumnezeu, slăvindu-L cu credinţă şi rugăciune; şi în al doilea rând, pentru că omul poate suferi pentru alţii, se poate smeri pentru alţii şi poate ajunge la înţelegerea frăţietăţii şi unităţii tuturor oamenilor de pe pământ, prin Dumnezeul Cel viu, Ziditorul şi Făcătorul a toate câte se află pe pământ. Domnul doreşte să avem milă – milă mai presus de orice. Deoarece El ştie că mila este calea prin care se poate reface credinţa în Dumnezeu, nădejdea în Dumnezeu şi dragostea pentru Dumnezeu.
Acesta este înţelesul de suprafaţă. Înţelesul de adâncime priveşte spre Hristos, care se află în lăuntrul nostru. În fiecare gând curat din mintea noastră, în fiecare simţire aleasă din inima noastră şi în fiecare năzuinţă înaltă a sufletului nostru spre împlinirea lucrurilor celor bune, Hristos Se dezvăluie în noi prin puterea Duhului Sfânt. El numeşte toate aceste gânduri curate, simţiri alese şi năzuinţe înalte, fraţii Săi mici, sau cei mai mici fraţi ai Săi. El îi numeşte astfel, pentru că aceştia se află în noi într-o măsură foarte mică, faţă de măsura mare de spurcăciuni lumeşti, şi de rău care se află în noi. Dacă mintea noastră flămânzeşte după Dumnezeu şi noi o hrănim, noi L-am hrănit pe Hristos din lăuntrul nostru; dacă inima noastră este lipsită de orice lucru bun şi de orice lucru ales, adică este lipsită de Dumnezeu, şi noi o îmbrăcăm, pe Hristos L-am îmbrăcat, Cel care se află în noi; dacă sufletul nostru este bolnav şi încătuşat de fiinţa noastră cea rea, de faptele noastre cele rele, şi suntem conştienţi de aceasta, şi îl cercetăm, noi L-am cercetat pe Hristos care se află în noi. Pe scurt, dacă cealaltă fiinţă care se află în noi, care odinioară se mândrea că se sălăşluieşte acolo, şi care este omul cel drept din noi, este stăpânit şi umilit de diavol, şi de omul păcătos din noi, şi îl ocrotim pe omul cel drept, noi Îl ocrotim pe Hristos care se află în noi. Omul acesta drept care se află în noi este mic, mic de tot, iar păcătosul din noi este un adevărat Goliat. Dar acest om drept din lăuntrul nostru este fratele mai mic al lui Hristos, iar păcătosul din noi este vrăjmaşul lui Hristos, ca un uriaş, precum Goliat. Atunci, dacă noi îl ocrotim pe omul cel drept din noi, dacă îl slobozim, îl întărim şi îl aducem la lumină; dacă îl ridicăm deasupra celui păcătos, aşa încât să-l stăpânească în chip desăvârşit pe cel păcătos, şi am putea spune împreună cu Apostolul Pavel: “Şi eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20) – atunci ne vom numi binecuvântaţi şi vom auzi cuvintele Împăratului la Judecata de Apoi: “Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.”
Dar celor de la stânga, Judecătorul le va zice: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” Judecata este înfricoşătoare, dar este dreaptă. Şi astfel Împăratul cheamă pe cei drepţi la El, şi lor le dă Împărăţia, pe când pe păcătoşi îi izgoneşte de la El şi îi trimite în focul cel veşnic, în tovărăşia rea a diavolului şi a slujitorilor săi. (Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa Despre Judecata de Apoi [nr. 14], spune: “Dacă chinul cel veşnic are vreun sfârşit, atunci înseamnă că viaţa veşnică are sfârşit. Dar, cum nu este cu putinţă de închipuit că viaţa veşnică ar avea un sfârşit, atunci cum se poate închipui un sfârşit al chinurilor celor veşnice?”) Ceea ce nu spune Domnul este foarte important: faptul că focul cel veşnic este pregătit pentru cei păcătoşi de la întemeierea lumii, tot aşa cum şi Împărăţia este pregătită pentru cei drepţi. Ce înseamnă aceasta? Este foarte limpede faptul că Domnul a pregătit focul cel veşnic numai pentru diavol şi îngerii aceluia, şi că El a pregătit Împărăţia pentru toţi oamenii de la întemeierea lumii. Pentru că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2:4; cf. Matei 18:14; Ioan 3:16; II Petru 3:9; Isaia 45:22) şi pentru ca nici măcar unul să nu piară. De aceea, Dumnezeu nu i-a sortit pe oameni să piară, ci să se mântuiască; Dumnezeu nici nu a pregătit pentru ei dinainte focul diavolului, ci, El Şi-a pregătit Împărăţia Sa, şi numai pe aceasta a pregătit-o. De aici este limpede faptul că gândesc greşit, cei care spun despre păcătos: “el este sortit să fie păcătos”. Dacă omul ar avea o astfel de sortire, aceasta nu ar fi de la Dumnezeu, ci numai de la omul însuşi. Faptul că nu este sortire de la Dumnezeu, se vede din faptul că Dumnezeu nu a pregătit dinainte nici un loc anume pentru chinurile oamenilor, ci numai pentru diavol. De aceea, la Judecata de Apoi, Judecătorul cel drept nu va avea nici un loc anume unde să-i trimită pe păcătoşi, decât numai împărăţia întunecată a diavolului. Şi faptul că aceasta este dreptatea Lui, ca Judecătorul să-i trimită acolo, este limpede din faptul că aceştia, în timpul vieţii lor pământeşti, au căzut de la Dumnezeu şi s-au pus în slujba diavolului.
Rostind pedeapsa asupra păcătoşilor şi punându-i la stânga Sa, Împăratul îi lămureşte de îndată de ce ei sunt blestemaţi şi de ce îi trimite în focul cel veşnic: “Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.” Ei nu au făcut nici unul dintre aceste lucruri, pe care le-au făcut drepţii, de la dreapta Sa. Auzind aceste cuvinte ale Împăratului, păcătoşii au întrebat, întocmai ca şi cei drepţi: “Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat…” Domnul a răspuns: “Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.”
Toată această lămurire pe care a dat-o Împăratul păcătoşilor, are de asemenea două înţelesuri – unul de suprafaţă şi unul de adâncime – la fel ca şi în prima situaţie, când era vorba de cei drepţi. Păcătoşii şi-au întunecat mintea, şi-au învârtoşat inima şi aveau gânduri rele faţă de fraţii lor de pe pământ, care erau flămânzi şi însetaţi, goi, bolnavi şi lipsiţi de libertate. Cu minţile lor greoaie, ei nu erau în stare să înţeleagă faptul că Hristos îi chema la milostenie prin fraţii lor săraci şi care se aflau în suferinţă. Inimile lor învârtoşate nu se puteau înmuia de lacrimile altora. Nici exemplul lui Hristos şi cel al sfinţilor Săi nu le puteau schimba sufletele lor cu scopurile cele rele, în suflete cu scopurile cele bune, şi să săvârşească binele. Şi astfel, fiind nemilostivi faţă de Hristos prin fraţii lor, ei erau nemilostivi faţă de Hristos. Ei dinadins nimiceau toate gândurile curate de îndată ce se formau, înlocuindu-le cu gânduri necurate şi hulitoare; ei tăiau de la rădăcină toate simţămintele alese din inimile lor, de îndată ce se înfiripau, înlocuindu-le cu nemilostivire, patimă şi iubirea de sine; cu grabă şi cu hotărâre ei şi-au înăbuşit fiecare dorinţă de a face un lucru bun, care s-a înfiripat în sufletele lor – urmând poruncile lui Dumnezeu – şi în locul lor şi-au stârnit dorinţa de a face rău oamenilor, şi de a păcătui spre mânierea lui Dumnezeu. Şi astfel fratele cel mai mic al lui Hristos, care se afla în ei – cu alte cuvinte, omul cel drept din ei – a fost răstignit, omorât şi îngropat şi Goliat cel întunecat la culoare, pe care îl hrăniseră ei – adică omul cel nedrept din ei, sau chiar diavolul însuşi – a rămas biruitor pe câmpul de luptă. Ce poate face Dumnezeu cu unii ca aceştia? Îi poate primi în Împărăţia Sa pe unii ca aceştia, care au izgonit cu totul această Împărăţie din ei? Îi poate chema la El pe cei care au smuls din rădăcină toată asemănarea cu Dumnezeu şi care s-au arătat, atât în ascuns în inimile lor, cât şi deschis în faţa lumii, a fi vrăjmaşii lui Dumnezeu şi slugile diavolului? Nu; prin libera lor alegere, ei s-au făcut supuşii diavolului şi, la Judecata de Apoi, Judecătorul îi va trimite să ţină tovărăşie celor cu care, în timpul vieţii s-au întovărăşit în chip deschis – în focul cel veşnic, pregătit pentru diavol şi slujitorii săi. Îndată după aceasta, acea judecată care va fi cel mai mare şi totuşi cel mai scurtă din istoria lumii zidite, va ajunge la capăt. Şi vor merge aceştia (păcătoşii) la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Viaţa şi chinuirea se împotrivesc aici una celeilalte. Acolo unde se află viaţă nu se află chinuire; acolo unde se află chinuire nu se află viaţă. Cu adevărat, împlinirea vieţii înlătură chinuirea. Împărăţia cea cerească dă împlinire vieţii,în timp ce existenţa diavolului aduce chinuire şi numai chinuire, fără viaţă, care vine de la Dumnezeu. Vedem în această viaţă pământească, cum sufletul omului celui păcătos, care are în el puţină viaţă (adică puţină Dumnezeire), este plin de mai multă chinuire decât sufletul omului celui drept, care are mai multă viaţă în el (adică mai multă Dumnezeire). După cum s-a spus bine în vremuri străvechi: “Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale… glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui… el nu mai nădăjduieşte să iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie… zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare, fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu.” (Iov 15:20-25). Aşadar, la vremea aceea, va fi pe pământ marea chinuire pentru păcătos. Şi păcătosul îndură greu pînă şi suferinţa cea mai mică din viaţa aceasta, faţă de omul cel drept, căci numai cel care are viaţa în sine poate îndura chinuirea, poate nesocoti suferinţa şi poate trece peste tot răul din lume, şi se poate bucura. Viaţa şi bucuria nu se pot despărţi. Chiar Iisus Hristos spune celor drepţi, pe care lumea îi osândeşte, îi prigoneşte şi le aduce ocări: “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi!” (Matei 5:12).
Toată viaţa noastră pământească este numai o umbră palidă a vieţii – a vieţii adevărate, a vieţii întregi – în Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum întreaga suferinţă de pe pământ este numai o umbră ştearsă a chinuirii îngrozitoare a păcătoşilor din iad. (În Apophtegmata Patrum [colecţia în ordine alfabetică a zicerilor Părinţilor Pustiei], am citit: Ei au întrebat pe un oarecare bătrân mare: ”Părinte, cum răbdaţi asemenea munci cu atâta răbdare?” Bătrânul a răspuns: “Toată munca mea din viaţa aceasta nu este nici măcar cât o singură zi de chinuire.”) Viaţa pe pământ – oricât de minunată ar putea fi – este amestecată cu suferinţă, pentru că aici nu există nici o împlinire a vieţii; întrucât suferinţa de pe pământ – oricât de mare ar putea fi – este amestecată cu viaţă. Dar, la Înfricoşătoarea Judecată, viaţa va fi separată de chinuire. Şi una şi cealaltă vor fi veşnice. Înţelegerea noastră omenească nu poate să priceapă ce înseamnă această veşnicie. Cel care va avea bucuria de a vedea o clipă faţa lui Dumnezeu, i se va părea ca şi cum ar fi durat mii de ani; şi cel care va fi chinuit o clipă de către diavolul în iad, i se va părea că sunt mii de ani. Pentru că timpul nu va mai fi aşa cum îl cunoaştem noi – zi după noapte şi noapte după zi – ci atunci va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie (Zaharia 14:7; cf. Apocalipsa 22.5). Nu va mai fi nici un alt soare decât numai Dumnezeu, şi acest soare nu va răsări şi nu va apune, ca veşnicia să se numere în zile, aşa cum se socoteşte timpul acum. Binecuvântaţii vor socoti veşnicia în termenii bucuriei lor şi păcătoşii chinuiţi vor socoti timpul în termenii chinuirilor lor.
Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit în felul acesta despre ultimul şi cel mai mare eveniment care urmează să aibă loc în timp, la capătul veacurilor şi în veşnicie.şi noi credem că toate acestea se vor întâmpla întocmai, mai întâi pentru că toate celelalte preziceri pe care le-a făcut Hristos s-au întâmplat întocmai şi, în al doilea rând, pentru că El este cel mai mare prieten al nostru şi adevărat Iubitor al omenirii – şi în iubirea desăvârşită nu există falsitate sau eroare. Iubirea desăvârşită conţine adevărul desăvârşit. Dacă toate acestea nu urmau să se întâmple, El nu ne-ar fi spus despre acestea. Dar El nu ne-a spus despre aceasta pentru a-Şi demonstra cunoştinţele Sale în faţa oamenilor. Nu; El nu a căutat mărire la oameni (Ioan 5:41). El a spus totul pentru mântuirea noastră. Cel ce are înţelegere şi care Îl mărturiseşte pe Domnul Hristos îşi poate da seama că trebuie să ştie aceasta pentru a se mântui. Pentru că Domnul nu a făcut nimic, nici nu a rostit vreun cuvânt, nici nu a îngăduit să I se întâmple ceva în timpul vieţii Sale pe pământ care să nu fie pentru mântuirea noastră.
De aceea să fim înţelepţi şi cu dreaptă socoteală, păstrând întotdeauna înaintea ochilor noştri duhovniceşti chipul Înfricoşătoarei Judecăţi. Acest chip a întors deja mulţi păcătoşi de pe calea pierzării pe calea mântuirii. Vremea noastră este scurtă şi când se va sfârşi nu va mai exista pocăinţă. În acest timp scurt, prin viaţa noastră, noi trebuie să luăm o hotărâre care va fi hotărâtoare pentru noi în veşnicie: vom fi aşezaţi la dreapta, sau la stânga Împăratului slavei? Dumnezeu ne-a dat o sarcină mică şi simplă, dar răsplata şi pedeapsa sunt imense, mergând dincolo de puterea omului de a spune aceasta prin cuvinte.
Atunci să nu mai pierdem nici măcar o singură zi, pentru că fiecare zi poate să fie ultima şi poate fi hotărâtoare; fiecare zi poate aduce pierirea acestei lumi şi zorile Zilei celei îndelung aşteptate. (Sfântul Grigorie Dialogul spune: “Stă scris: ‘Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu’?” [Iacov 4:4]. Înseamnă că cel care nu se bucură la apropierea sfârşitului lumii, arată că el este prietenul acesteia, şi de aceea el este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Dar aceste gânduri sunt departe de credincioşi, de cei ce ştiu prin credinţă că mai există şi o altă viaţă şi pe care o doresc cu adevărat.” [Omilii la Evanghelie, Cartea I, Omilia 1: Despre semnele sfârşitului lumii]). Poate că nu ne vom ruşina în Ziua Mâniei Domnului; înaintea Domnului şi înaintea mulţimilor de îngeri ai Săi şi a multor bilioane de oameni drepţi şi sfinţi. Poate că nu vom fi alungaţi pentru veşnicie de Domnul şi de îngerii şi sfinţii Săi şi de rudeniile şi prietenii noştri, care se vor afla de-a dreapta. Dar, împreună cu mulţimile nenumărate şi strălucitoare de îngeri şi de oameni drepţi, să cântăm laude de bucurie şi de biruinţă: “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Aliluia!” Dimpreună cu toate cetele cereşti să-L slăvim pe Domnul şi Mântuitorul nostru, Fiul, Cel Unul născut, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor. Amin.
_________________
Cea mai mare dorinţă a dragostei este să găsească o dragoste care să răspundă la dragoste.

DUMINICA INFRICOSATOARE - Preot Sever Negrescu

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
(Matei 25, 31-46)


Între fapt şi făptuire există fapta sau faptele. Bună-bune sau rea-rele.
Faptul că exist presupune fapta naşterii, fapta iubirii... Acestea ţin de Creaţie. Faptul Genezei lucrează asupra noastră.

De făptuire sau de înfăptuire ţin faptele: a sătura pe cel flămând şi însetat, a primi pe cel străin, a îmbrăca pe cel gol, a cerceta pe cel bolnav şi pe cel întemniţat. Un lucru este cert: fiecare va fi judecat şi răsplătit după faptele sale.

Nu va fi însă o înfricoşătoare judecare a faptelor, ci a credinţei, credinţă care nu poate fi căldicică, nicidecum faptică sau declarativă, ci numai şi numai înfăptuitoare.

De ce totuşi, dacă Dumnezeu este bun şi iertător, vorbim, credem într-o înfricoşătoare judecată. Pentru că spaima (frica) este opusul iubirii.
Pentru că în afara IUBIRII, sau neavând răspunsuri la Iubirea lui Dumnezeu, suntem, rămânem nişte înfricoşaţi.

Revenim:

a sătura pe cel flămând şi însetat
Prin foame şi sete, nu doar prin cele fizice, înţelegem răspunderea pe care o avem faţă de şirul generaţiilor, îndatorirea pentru viaţa care ni s-a dat şi pentru viaţa pe care o dăm la rândul nostru. Ce este hrana trupului faţă de hrana sufletului?

a primi pe cel străin
Lumea mea nu este şi lumea ta, percepţia mea asupra realităţilor lumii acesteia, câte vor fi ele, nu este şi percepţia ta, de aceea, străin fiind eu pentru tine şi străin fiind tu pentru mine, bine este să ne primim.

a îmbrăca pe cel gol
Pentru mine este cea mai cutremurătoare afirmaţie pe care a făcut-o. Mântuitorul: gol am fost şi m-aţi îmbrăcat.
A îmbrăca pe Creatorul tău... După apa potopului, Noe s-a veselit atât de mult încât s-a dezvelit de hainele de pe el, copilul lui, Ham, şi-a râs de goliciunea tatălui.
Dumnezeu nu l-a certat pe Noe, ci pe acesta.
Copiii nu se ruşinează de goliciunea lor pentru că nu percep vina.

a cerceta pe cel bolnav şi pe cel întemniţat
Bolnavul nu este un om liber. Boala şi libertatea sunt opuse precum opus este întunericul Luminii.
Bolnavul este alăturat întemniţatului, ei trebuie cercetaţi pentru că suferinţa le este comună. Şi... cum nu cei sănătoşi au nevoie de cercetarea doctorului!?

Şi a văzut Dumnezeu că este bună Lumina.

Dincolo de aceste fapte, spusa părintelui Stăniloae „Cu cât sunt mai credincios, cu atât îl văd pe Hristos în ceilalţi” poate deveni pentru noi înfăptuire.
Doamne ajută!